În munca mea în cei
14 ani la Fundația Loc, am avut oportunitatea să lucrez cu toate categoriile de
copii cu care fundația lucrează. Am început în 2005 ca mamă socială pentru 10
copii la Casa Ana, am continuat ca mentor locuind într-un apartament cu 3 din
fetele care au crescut la Casa Ana, apoi ca instructor de
viață independentă, educator și mai târziu în 2011 am început să lucrez la un
Spital de Pediatrie unde erau copii abandonați. Văzând copiii abandonați acolo, cunoscând nevoile lor și modul în care
abandonul afectează dezvoltarea fizică, psihică, emoțională, mi-am dorit să
cunosc mai mult, să știu cum să îi ajut și cum să contribui la recuperarea și
dezvoltarea lor.
Am avut parte de
mult suport din partea fundației, au venit terapeuți care m-au învățat cum să
lucrez cu acești copii, am învățat cum să evaluez dezvoltarea lor și de unde să
încep… un exemplu extraordinar a fost când am început să lucrez cu un băiețel
de 3 ani care avea foarte multe traume…. și care la doar cei trei anișori, încă
nu știa să mănânce mâncare solidă (bea lapte din sticla cu biberon); 1 an și jumătate
a fost nevoie ca să învețe să mănânce mâncare solidă. În momente ca acestea mi-au fost testate răbdarea
și perseverența…. dar rezultatele au fost peste măsură, căci după 1 an și jumătate,
băiețelul acesta mânca singur orice fel de mâncare.JLa fel și cu un alt băiețel de 4 ani care nu știa să umble încă, se
târa în 4 labe și se legăna mult…. Tot așa, după 1 an de zile de muncă, de
frustrare, de strigăte și lacrimi din partea lui și din când în când si din
partea mea…a reușit să umble singur, să se cațăre și să se dea pe tobogan fără
să îi mai fie teamă. Aș putea să dau sute de exemple despre copiii cu care am
lucrat. Ceea mai mare bucurie pe care o aveam era atunci când reușeam să aduc
dezvoltarea copilului cât mai aproape de vârsta lui, când vedeam reușitele lor
ca pe reușitele mele, când vedeam că munca mea de peste ani dădea roade, si ce
roade!
Am fost binecuvântată
să pot lucra si schimba viața câtorva copilași în cei 3 ani de munca acolo. Trăim
cel mai mare sentiment de bucurie, nu atunci când realizăm ceva pentru noi
înșine ci atunci când ajutăm pe alții să-si atingă un țel care înseamnă totul
pentru ei. Nu am știut atunci pentru ce mă pregătește Domnul… Dar în 2014, când
am început să lucrez în departamentul
Plasament Familial, cunoscând nevoia copiilor abandonați de a crește într-o
familie, mi-am dat seama că era timpul să trec la o altă etapă, etapa în care
să încep să caut familii pentru astfel de copii. Munca mea continuă, acum lucrez cu familii de
plasament, unde avem 13 copilași în grija lor. Câțiva din aceștia au ajuns să
fie adoptați. Nu există bucurie mai mare, decât să vezi un copil care a fost
abandonat, cu traume și un bagaj greu de descris… să îl vezi fericit, împlinit,
vindecat, bucurându-se de o viată normală, sănătoasă în cadrul familiei.
Munca mea nu e doar
cu copiii, e și cu oamenii, și nu e doar în a completa niște hârtii sau de ai
vizita din când în când, ci e despre a crea relații, de a fi un sprijin pentru
ei, de a ne bucura împreună de reușite și de a fi alături unii de alții în
momentele mai puțin bune. Nu e totul roz si ușor, dar împreună am învățat să ne
bucurăm chiar și în necazuri pentru că ne avem unii pe alții.
După cum afirmă
acest citat: "La sfârșitul zilelor noastre vom măsura succesul anilor
noștri nu prin locurile pe care le-am vizitat sau prin lucrurile pe care le-am
creat, ci în oamenii pe care i-am iubit și prin viețile pe care le-am schimbat”.
Dorința mea este ca munca mea zilnică să aibă un impact pozitiv în viața celor
cu care lucrez și să las în urma mea o moștenire valoroasă și durabilă.
Deci, această
poveste nu este despre mine, este despre El, cel care este credincios, despre
familiile noastre minunate, despre copii și despre mărețele ocazii de a-ți trăi
cu succes viața în acest scop.
Gabriella Simon - Coordonator Plasament Familial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu