miercuri, 1 august 2018

Excursie la Zoo cu copiii de la Ogra

"Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți, pentru că împărăția cerurilor este a celor ca ei!" Matei 19:14

Pentru copiii care provin din medii de risc, este atât de greu să accepte și să-și înțeleagă propria valoare și faptul că cineva a făcut ceva pentru ei, ceva atât de măreț ca jertfa lui Isus. Noi încercăm prin fiecare ocazie să le vorbim despre faptul că Isus îi iubește, că mediul din care provin nu îi definește.

Acesta este mesajul pe care l-am împărtășit cu copiii când a fost aici echipa Providence din Texas. Am avut ocazia să-i aducem pe copii la Târgu Mureș, ieșirea din Ogra (satul lor natal) fiind întotdeauna o aventură atât de mare pentru ei. Am început ziua noastră la Sala de Sport din Nazna unde ne-am jucat câteva jocuri, am învățat o lecție numită "Isus mă iubește" și am terminat activitățile cu lucru manual.
După lucru manual am reușit să îi ducem pe copii la grădina zoologică din Târgu-Mureș, fiind pentru prima dată în viața lor când au fost la Zoo. Copiii s-au bucurat de faptul că s-au simțit iubiți de angajații fundației LOC, de voluntarii americani și români. Am încheiat aventura luând prânzul la KFC.

Oamenii mă întreabă frecvent dacă merită să fac ceea ce fac, și chiar dacă sunt momente în care mă simt și descurajată, sunt deasemenea plină de speranță privind la viitor și diferența pe care acești copii mici o vor face în comunitatea lor când vor crește.
Continuați să vă rugați pentru departamentul de Prevenire a Abandonului.

Eunice Tinca – Coordonator  Prevenirea abandonului

"NU VOI LĂSA CA POVESTEA LOR SĂ SE TERMINE ASTFEL"

"CHIAR ACUM   TU AI PUTEREA PENTRU A SPUNE: „NU VOI LĂSA   CA POVESTEA LOR SĂ SE TERMINE ASTFEL” Acest lucru a făcu...