luni, 11 februarie 2019

Cizme călduroase pentru copiii din Ogra

„Viaţa nu este despre a primi şi a avea, este despre a oferi şi de a fi.”  - Kevin Kruse

Acest citat îmi amintește întotdeauna că, indiferent cât de mult am, nu voi fi cu adevărat împlinită decât dacă îmi investesc timpul și energia în ajutorarea altora care sunt mai puțin norocoși decât mine. Cred că asta au simțit voluntarii și personalul nostru în luna Ianuarie anul acesta, când am vizitat copiii de la școala din satul Ogra, pentru a le oferi fiecăruia câte o pereche de cizme de iarnă și șosete din lână. Am primit această donație de cizme de iarna și șosete de lână de la Metro Ministries Sighişoara.


Când am ajuns acolo la ora 10:30 într-o dimineață de luni foarte friguroasă, copiii au fost atât de entuziasmați să ne vadă! Toți vroiau să ne ajute să ducem cutiile înăuntru. Școala din Ogra are 260 de copii proveniți din familii sărace şi noi, ca fundație, încercăm să îi ajutăm pe acești copii să meargă zilnic la școală, iar lipsa de încălțăminte călduroasă pe timpul iernilor reci din România este un impediment. Copiii erau atât de încântați să încerce şi să primească cizmele și șosetele.


Dorim să mulțumim Metro Ministries și voluntarilor noștri Damaris Moldovan, Bianca Păcurar, Carmina Cordoş și Claudia Roman de la Liceul Economic din Târgu Mureș pentru că s-au alăturat personalului nostru și și-au dedicat timpul și energia în a da și a fi acolo pentru acești copii în nevoie.



Dacă vrei să fii la curent cu munca noastră la Ogra, poți urmări pagina noastră de Facebook https://www.facebook.com/graministry , unde postăm săptămânal proiectele noastre.

Eunice Tinca - Coordonator Prevenirea Abandonului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"NU VOI LĂSA CA POVESTEA LOR SĂ SE TERMINE ASTFEL"

"CHIAR ACUM   TU AI PUTEREA PENTRU A SPUNE: „NU VOI LĂSA   CA POVESTEA LOR SĂ SE TERMINE ASTFEL” Acest lucru a făcu...