luni, 20 noiembrie 2017

Campanie de educare și promovare a igienei

Una din marile provocările pe care le avem în programul pe care îl desfășurăm la Ogra este de a-i învăța pe copiii importanța igienii corporale și dentare într-o comunitate care nu a învățat acest lucru de generații, o comunitate care nu are deasemenea o situație financiară care să-i permită să asigure tot timpul  produsele necesare pentru păstrarea unei bune igiene.

Știm că nu putem cere copiilor să își spele hăinuțele lor pentru că sunt prea mici și nu au în locuințe mașini de spălat, dar în schimb le putem cere să nu uită să se spele și să-și perieze dinții zilnic.


Astfel, pentru o putea da un mesaj donațiilor primite, împreună cu cei de la Școala Gimnazială Ogra am organizat o nouă campanie de conștientizare în ceea ce privește igiena orală și am vorbit despre modul corect în care ne spălăm pe dinți, de câte ori trebuie să ne spălăm, dar am subliniat și pericolul la care se expun din cauza bacteriilor și infecțiilor care pot duce la afecțiuni mult mai grave.


Toți copiii prezenți au fost foarte deschiși și interesați să asculte mesajul transmis dar s-au bucurat și pentru faptul că au primit un mic pachețel cu produse de igienă.
Mulțumim tuturor celor care ne-au donat produsele de igienă și ne rugăm ca Domnul să-i binecuvânteze la fel cum ei sunt o binecuvântare pentru ceilalți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"NU VOI LĂSA CA POVESTEA LOR SĂ SE TERMINE ASTFEL"

"CHIAR ACUM   TU AI PUTEREA PENTRU A SPUNE: „NU VOI LĂSA   CA POVESTEA LOR SĂ SE TERMINE ASTFEL” Acest lucru a făcu...