

Daniel își
amintește cum vorbea cu una dintre mamele de la casă când era copil spunându-i
că va merge la universitate într-o zi. A fost un vis pe care la menţinut pe tot
parcursul vietii, iar cand a terminat liceul, si-a urmat visul si a plecat la
universitate pentru a studia psihologia și iată că patru ani mai tarziu dupa ce
a studiat si a muncit din greu, a absolvit facultatea. Suntem atât de fericiți
că el s-a bazat pe Dumnezeu și și-a urmat visul. Daniel își va continua
studiile în Statele Unite în toamnă. Continuați să vă rugați pentru el și să îl
sprijiniți în orice fel puteți.
De asemenea, suntem
atât de bucuroși să sărbătorim absolvirile lui Sergiu și Daniela. Amândoi au
muncit și studiat atât de mult în ultimii patru ani. Daniela își va continua
studiile în Statele Unite, de aceea rugați-vă ca să se adapteze bine la cultura și stilul de viață de acolo. Sergiu își
va căuta un loc de muncă și va începe viața independentă. Vă rugăm să-l aduceți
în rugăciune, astfel încât această nouă etapă a vieții sale să fie una
binecuvântată, ca el să continuesă rămână aproape de Domnul și să ia decizii
înțelepte cu privire la viitorul său.
Vrem să mulțumim
sponsorilor care au ascultat chemarea lui Dumnezeu de a-și investi timpul și
banii în viața acestor adolescenți, știm că nu a fost întotdeauna ușor, dar efortul lor a schimbat
cursul vieții acestor tineri pentru totdeauna. Dumnezeu să vă binecuvânteze și
să vă păzească!
Eunice Tinca