luni, 9 noiembrie 2015

Am inceput școala cu ghiozdane și haine noi

În prima săptămână a noului an școlar am avut bucuria și privilegiul de a pregăti aproximativ 190 de ghiozdane complet echipate pentru beneficiarii din cadrul ”Proiectului de prevenire a abandonului” din comunitatea de romi din localitatea Ogra. Cu aceeași ocazie copiii și tinerii au primit în dar și niște haine pe care le pot folosi în noul an școlar.




Mulțumim colaboratorilor (Stichting Livada) și voluntarilor care au participat la aceasta acțiune umanitară.

vineri, 31 iulie 2015

Tabere de zi cu copiii romi din localitatea Ogra



Primele două săptămâni de activități în taberele de zi cu copiii din comunatea de rromi din Ogra au fost minunate. Împreună cu angajații și voluntarii români am iubit fiecare minut petrecut acolo și suntem în continuare nerăbdătoare să petrecem mai mult timp cu acei copii minunați. La activitățile de dimineață participă grupele de copii cu vârste de 5-7 ani. Programul cuprinde lecții, cântece, lucru manual, jocuri recreative și sportive și un mic centru ”de grădiniță”. După prânz la program participă copiii din clasele gimnaziale.



Dacă în prima săptămâna au participat la programe doar fetele, acum a fost rândul băieților să vină în tabără. Alaina și cu mine am condus stația de lecții educative cu activitățile aferente înainte să ne împărțim în grupurile mici de lecții de limba engleză. Marți dupămasă echipa de voluntari americani care participă în taberele de zi din Nazna ne-a făcut o vizită și împreună cu aceștia am avut oportunitatea să ne plimbăm și să vedem locul unde acești copii locuiesc.


Ne-am bucurat de faptul că am putut să-i vedem pe copiii cu care lucrăm și pe frații și surorile acestora în timpul petrecut acolo. Dar în același timp am putut vedea și condițiile grele în care acești copiii locuiesc. Uneori uităm faptul că acești copii nu au o viață normală în comparație cu majoritatea copiilor de aceeși vârstă din România sau America în timp ce suntem împreună și desfășurăm activitățile din tabără. În săptămâna a 3-a la activitățile din Ogra au participat cei mici de dimineață, pentru ca dupămasă să avem din nou băieții si fetele din clasele gimnaziale. Începând cu această săptămână copiii participă în taberele de zi organizate de către fundație. Sunt atât de recunoscătoare că pot fi parte a acestei lucrări din România cu acești copii.

vineri, 24 iulie 2015

Tabăra LOC văzută prin ochii liderului de stație


Este greu să îmi imaginez că au trecut deja 4 săptămâni de tabără. Săptămâna aceasta am avut copii din localitățile Tîrnăveni, Bălăușeri, Sg. de Pădure, din casele noastre LOC și pot să spun că am avut un timp extraordinar.

Deoarece vara aceasta avem 9 ”interni” în tabără (spre deosebire de 8 interni, cum aveam de obicei), unul dintre interni este ”rezervă” și devine persoana de ajutor oriunde este nevoie. Săptămâna aceasta, eu am fost interna de ”rezervă” și am participat ca și lider la stația de lucru manual. Lucrul manual este stația mea preferată deoarece fiecare participant din tabără (nu contează cât de plin de energie, liniștit, ”în vârstă” sau cool ești) va sta jos și va implicat în activitățile de creație de la lucru manual. Mulți dintre acești copii nu au întodeauna oportunițățile pe care majoritatea copiilor le au, așa că m-am bucurat să-i pot vedea pe acești copii fiind creativi și să fie încurajați să fie creativi în ceea ce aveau de făcut. La început am fost puțin îngrijorată de faptul că, în calitate de lider de stație nu voi putea să interacționez cu copiii la fel cum aș fi făcut-o ca și lider de echipă, dar opusul s-a dovedit a fi adevărat. 


Fiindcă toți copiii participă la această stație am avut ocazia să interacționez cu mult mai mulți copii decât în mod normal și cu siguranță am avut ocazia să primesc mult mai mult decât partea mea obișnuită de îmbrățișări, pupicuri și ”bate palma” :). O altă binecuvântare neașteptată de a fi lider de stație a fost că, am avut de asemenea oportunitatea unică de a-i vedea și de a vorbi cu toți liderii și voluntarii, precum și de auzi despre cum a fost ziua lor și ca urmare, am ajuns să cunosc o mulțime de voluntari mult mai bine. Angrenați în a petrece cât mai mult timp cu copiii uităm uneori că avem în jurul nostru un grup minunat de voluntari români care merită atenția noastră. 


În multitudinea activităților de creare a posterului de echipă, a florilor de hârtie, a trofeelor de carton etc, Dumnezeu mi-a amintit în mod constant că El face o lucrare minunată în inima acestor copii. Dumnezeu face lucruri uimitoare în România și sunt așa recunoscătoare că pot fi aici și pot fi parte din viața acestor copii.

luni, 8 iunie 2015

Un weekend special cu adolescenții din Ogra



Este întodeauna plăcut să experimentezi ceva pentru prima dată. De aceea weekendul trecut a fost așa special. Adolescenții care în timpul săptămânii participă la programele specifice pentru băieți și fete au avut parte de o mini excursie pentru 2 zile.

Mini vacanța a început vineri seara cu o cină delicioasă,  jocuri de cunoaștere și a continuat cu cântece, bezele și banane prăjite în jurul focului de tabără. Seara s-a încheiat cu jocuri pe echipe la lumina lunii. A doua zi adolescenții au avut parte de jocuri de căutare de indicii, au vizionat un film, pentru ca apoi baieții să decida cine e cel mai bun jucător de tenis de masă.


Cel mai greu a fost să ne luam la revedere, dar timpul minunat petrecut împreuna este o promisiune că aceasta nu va fi prima și nici ultima mini vacanță.


marți, 28 aprilie 2015

Partenerul nostru: Stichting Livada din Olanda



În ultimii ani, Fundația “Stichting Livada” din Olanda a fost unul dintre partenerii importanți în cadrul programelor și proiectelor care au loc la Fundația LOC. Cu ajutorul lor, viețile multor copiii au fost schimbate.
Unul dintre cele mai importante proiecte este tratamentul stomatologic pe care îl putem oferi copiilor din grija noastră, ex-beneficiarilor, cât și copiilor și tinerilor care participă la programele saptamânale. Nevoile sunt foarte mari și suntem singura fundație care oferă un astfel de ajutor pentru beneficiarii din județul Mureș. Ceea ce este uimitor la acest proiect este să vezi fețele copiilor, bucuria lor și să auzi o mulțime de “Mulțumesc” din partea lor, deoarece nu vor mai trebui să sufere din cauza problemelor stomatologice. De asemenea, toamna trecută am putut oferi un control oftalmologic standard pentru aproximativ 440 de beneficiari (188 copii rromi din localitatea Ogra și 243 beneficiari din cadrul DGASPC Mures), 50 dintre aceștia primind la final o pereche de ochelari.


În fiecare an, Stichting Livada organizează o strângere de ajutoare umanitare: haine, încălțăminte, jucării, pătuțuri pentru copii, scaune auto, premergătoare, cărucioare care sunt de foarte mare ajutor pentru programele desfășurate. Unul dintre aceste programe se desfășoara în cadrul Spitalului Orășenesc Dr. Rusu Valer Luduș. Schimbarea în viața acestor bebeluși este uimitoare. Să vezi copiii mergând și jucându-se, zâmbetele lor, râsetele lor este un lucru zilnic acum și în același timp o binecuvântare.


 Un alt proiect important a fost renovarea Casei Rene pe de o parte și renovarea noii case de tip familial „Casa Juliana” care este parte din Casa Rene. Dar acest proiect nu se oprește aici. În acest moment au loc lucrări de reparații a acoperișului și a sistemului de scurgere a apelor pluviale. În același timp se lucrează la instalarea noului sistem de încalzire cu panouri solare. Și foarte curând, Casa Juliana va primi o mașină nouă :).


Sprijinul acordat de către Stichting Livada este cu adevărat apreciat de cei care au nevoie cel mai mult, sutele de copii orfani și în risc de abandon, bebeluși, copii și adolescenti care participă la proiectele noastre pe tot parcursul anului. Suntem recunoscători pentru tot ce ați făcut și vă mulțumim pentru colaborare.

vineri, 20 martie 2015

Activități de ”Sf. Valentin” la Ogra



Cu ocazia sărbătorii de Sf. Valentin, copiii din Ogra au realizat în cadrul activităților desfășurate un proiect comun. După ce fiecare a împărtășit pe cine iubește cel mai mult (pe mama și pe tata, bineînțeles), folosind o bucată mare de carton, acuarele și amprenta palmelor au realizat o inimă uriașă. Deși au avut emoții la început, în special cei mici, deoarece nu au mai avut palmele colorate până acum, copiii s-au bucurat foarte tare în momentul în care felicitarea lor a fost finalizată.

Aproximativ 30 dintre copiii din grupa mică care participă la programele săptămânale, vor începe, începând cu acest an grupa pregătitoare. Astfel, în următoarele săptămâni vom veni în ajutorul familiilor pentru a facilita acest proces de înscriere a copiilor. Sperăm și ne rugăm în același timp ca acești copiii să primească tot suportul din partea famiilor lor pentru porni cu dreptul în această nouă etapă din viața lor.

Va mulțumim pentru ajutorul și rugăciunile îndreptate către programele de prevenire a abandonului desfășurate în comunitatea din localitatea Ogra.





"NU VOI LĂSA CA POVESTEA LOR SĂ SE TERMINE ASTFEL"

"CHIAR ACUM   TU AI PUTEREA PENTRU A SPUNE: „NU VOI LĂSA   CA POVESTEA LOR SĂ SE TERMINE ASTFEL” Acest lucru a făcu...